ISTORIE. Cine a fost, de fapt, Matei Balș. Cum a ajuns să îi poarte numele unul dintre cele mai mari spitale din România

ISTORIE. Cine a fost, de fapt, Matei Balș. Cum a ajuns să îi poarte numele unul dintre cele mai mari spitale din România
Cine a fost, de fapt, Matei Balș. Cum a ajuns să îi poarte numele unul dintre cele mai mari spitale din România
Publicat: 01/07/2020, 21:07
Actualizat: 01/07/2020, 21:27

Matei Balș a fost un strălucit medic român, care prin descoperirile și lucrările sale a condus la evoluția  medicinei. Nu numai că Matei Balș este întemeietorul școlii moderne românești de bacteriologie clinică, ci este și cel care a contribuit la dezvoltarea spitalului care astăzi îi poartă numele.

Matei Balș s-a născut la București pe 6 ianuarie 1905 și a murit la Geneva la vârsta de 84 de ani, pe 19 aprilie 1989.

Balș a fost medic, profesor universitar la București, șef de catedră la Clinica a II-a de boli infecțioase și decan al FPSMF (Facultatea pentru Perfecționare și Specializare a Institutului Medico-Farmaceutic din București), membru titular al Academiei de Medicină a RSR (1969), membru al Academiei de Științe din New-York, membru al Societății Americane de Microbiologie, membru al Societății Regale de Medicină Tropicală și Igienă din Londra, membru al Societății de Patologie Clinică din Berlin, laureat al Premiului de Stat clasa I (1950), pentru descoperirea nitrofuranului și aplicarea lui în febra tifoidă.

Matei Balș, autorul a sute de lucrări științifice

Medicul Matei Balș a publicat 350 de lucrări științifice în țară și 35 în străinătate, unele dintre ele fiind de mare utilitate și actualitate și astăzi. Așadar titluri precum Introducere în studiul patologiei infecțioase (1958), Antibioticele (1966), Terapia infecției (1975) și Laboratorul clinic în infecții (1982) îi aparțin românului Matei Balș.

Medicul este cunoscut drept întemeietorul școlii moderne românești de bacteriologie clinică și pionier al erei „antibioticoterapiei”,acesta aducând contribuții în chimioterapia unor boli contagioase.

Nu în ultimul rând Matei Balș a fost o figură emblematică în cadrul celui mai vechi Spitalul de Boli Infecțioase care purta numele de Colentina. Astăzi, spitalul a cărui istorie este legată de medicul român poartă numele de Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

Pentru contribuțiile deosebite în medicină, Matei Balș a fost decorat cu Crucea Regina Maria (1942) și Medalia muncii cl. I (1966), iar în 1973 a devenit Medic Emerit al RSR.

Astăzi, Institutul „Matei Balș” este unul dintre spitalele în care sunt tratați bolnavii de Covid-19.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Metode naturale care te scapă de țânțari. Funcționează și în cazul muștelor
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×